Întrebat la Antena 3 cum procedează ca să păstreze un echilibru și „lucrurile curate” în interiorul PSD, Marcel Ciolacu spune că „secretul” este implicarea colegilor de partid în luarea deciziilor, dar și exemplul personal.
„În momentul în care tu ești normal, momentul în care tu nu impui lucrul, momentul în care tu te sfătuiești cu tot partidul, momentul în care tu nu vii cu membrii tăi de familie să-i bagi în partid, când nu vii cu intervenții pentru cineva. Momentul acela schimbă regulile, jocurile, normal. E un partid mare și are un trecut și bun, și rău, dar am spus și la Congres, indiferent de relele Partidului Social Democrat, întotdeauna PSD-ul a fost adultul din din cameră, totdeauna PSD-ul a acționat și a intervenit profesionist în momentele complicate ale istorii. Trebuie să facă și mai mult. Se face un schimb de generație, se face un schimb de generații, normal, foarte mulți tineri acum au fost aleși președinți de consilii județene, va face un schimb de generații și în viitorul Parlament”, a precizat Marcel Ciolacu.